Informatii generale
Imaginea vechiului oras Petra, sculptat in piatra de catre nabateeni cu peste o mie de ani in urma, a fost multa vreme prima impresie a turistilor despre Iordan. Insa, desi Petra este cea mai impresionanta atractie din Orientul Mijlociu, Iordanul are mai multe de oferit calatorului modern. De la dezolarea primordiala a desertului Wadi Rum, la centrul urban plin de viata a Ammanului, de la ruinele maiestuoase ale civilizatiilor apuse, la splendoarea Marii Moarte, Iordanul este o destinatie unica, ce va ofera locuri misterioase, locuri de cazare la standarde inalte, o bucatarie excelenta si nenumarate activitati interesante.
Vizitati Citadela si Muzeul Arheologic din Amman. Aici puteti vedea manuscrise de la Marea Moarta, ramasite ale unui oras Umayyad si un amfiteatru roman. Faceti un tur al castelelor din desert, construite ca puncte comerciale si cabane de vanatoare de poporul Umayyad. Al-Kharanah este unul dintre putinele care arata ca un castel. In apropiere, Amra e o fosta baie renumita pentru frescele sale, astazi loc declarat patromoniu mondial de catre UNESCO.
La fel ca in multe tari din Orientul Mijlociu, mancarea din Iordania isi are originea in bucataria beduina. Desi sunt sofisticate, felurile iordaniene sunt sanatoase, deoarece contin cereale, branza, iaurt, fructe proaspete sau uscate si legume. Cerealele si legumele sunt combinate in mii de feluri cu carnea, astfel incat si cele mai simple ingrediente pot rezulta in creatii delicioase. La fiecare masa se consuma paine, iar fara cafea nicio masa nu este completa. Mensaf este felul traditional al Iordaniei. Acesta consta in carne de miel asezonata cu ierburi aromatice, cateodata usor picante, gatita in iaurt si servita cu cantitati uriase de orez. Mensaf este o mancare de origine beduina si se serveste la ocazii speciale. De obicei se gateste mielul intreg, iar invitatului de onoare i se dau ochii mielului, considerati o delicatesa.